Cel mai bun fierbător de ouă

0
749
5
(11)

Foarte puțini dintre noi își pot imagina un mic dejun fără prezența ouălor. Cel puțin eu consum măcar de 3/4 ori pe săptămână ouă fierte în prima parte a zilei. Desigur că le putem fierbe fără probleme într-un ibric sau într-o oală, însă de ce să nu ne ușurăm munca cu ajutorul unui dispozitiv special conceput pentru asta? În acest articol îți voi arăta cum să alegi cel mai bun fierbător de ouă, ținând cont de câteva caracteristici importante. Ba mai mult, îți voi prezenta și un top aparate de fiert ouă cu câteva modele pe care eu le recomand.

Aparat de fier ouă ECG UV 5080

Aparat de fier ouă ECG UV 5080

ECG UV 5080 este cel mai bun fierbător de ouă din punctul meu de vedere. Acesta a primit zeci de review-uri pozitive din partea celor care l-au achiziționat și folosit. Are o putere mare, de 500 W și o capacitate pentru 8 ouă fierte. În plus, vine cu o tavă specială care îți permite să prăjești 4 ouă.

Acest mic aparat versatil are 3 grade de preparare pentru ouăle fierte. Funcționarea sa este una complet automată, iar în dotarea sa găsim un indicator luminos, dar și un indicator sonor pentru finalizarea programului.

Fierbător de ouă Adler AD4486

Fierbător de ouă Adler AD4486

Adler AD4486 este un alt fierbător de ouă de top pe care ți-l recomand! Are de asemenea o capacitate de 8 ouă, dar o putere mai mare, de 800 W. Modelul vine și el cu o tavă detașabilă pentru prăjirea a patru ouă simultan.

Aparatul vine cu un pahar de măsurare a apei, dar și cu un ac de perforare pentru ouă. Poate găti ouăle tari, medii sau moi. Panoul de comandă constă într-un buton rotativ și, pe lângă toate astea, modelul are și funcția de oprire automată cu semnal sonor.

Fierbător de ouă electric Flippy

Fierbător de ouă electric Flippy

Dacă ești în căutarea unui fierbător de ouă electri clasic, atunci acest model marca Flippy este suficient pentru tine! Un model simplu, dar practic, de mici dimensiuni, care nu ocupă mai deloc spațiu în bucătărie.

Are o capacitate de 7 ouă și vine cu funcția de oprire automată, un buton de tipul On/Off, dar și cu indicator luminos. Cu ajutorul acestui aparat poți fierbe ouăle la consistența dorită, tot reglajul fiind făcut din cantitatea de apă pe care o vei adăuga.

Aparat de fiert și prăjit ouă Izzy IZ-8201

Aparat de fiert și prăjit ouă Izzy IZ-8201

Izzy IZ-8201 este un aparat de fiert și prăjit ouă cu funcția de fierbere automată. Are o capacitate de 8 ouă pentru fiert și de 4 ouă pentru funcția de prăjit.

Aparatul are un întrerupător de tip pornit/oprit, indicator luminos, bază antiderapantă și contor de doazare pentru apă.

Fierbător de ouă Trisa Vario Eggs 7390.7512

Fierbător de ouă Trisa Vario Eggs 7390.7512

Un alt fierbător de ouă interesant este Trisa Vario Eggs 7390.7512. Are o capacitate de 7 ouă și vine dotat și cu două cupe pentru poșarea ouălor sau pentru fierberea la abur a anumitor legume.

Modelul are o putere de 400 W și îți oferă mai multe programe presetate care te ajută să gătești ouăle după bunul plac. Dispozitivul deține și un indicator luminos, plus semnal de finalizare al programului.

Aparat de fiert ouă Retoo E767

Aparat de fiert ouă Retoo E767

Retoo E767 este un fierbător de ouă ieftin și bun. Costă foarte puțin și este perfect dacă îți dorești un aparat simplu pe care să-l utilizezi ocazional. Poate găti ouăle în 3 moduri diferite: moi, tari sau semi-dure.

Capacitatea sa este de 7 ouă. Modelul vine dotat cu funcția de oprire automată, iar în cutie vei găsi și o cupă de măsurare pentru apă.

Fierbătoare de ouă la ofertă

Fierbătoarele de ouă sunt electrocasince destul de ieftine de regulă, însă niciodată nu strică o reducere, nu? Consultă gama de produse ale magazinelor de mai jos și vezi ce promoții și oferte au la aceste aparate!

Cel mai bun fierbător de ouă - blogdecumparaturi.ro

Cum alegi cel mai bun fierbător de ouă

Nu sunt mulți factori de care să ții cont în alegerea unui fierbător de ouă bun, însă cei care sunt, trebuie luați în considerare. Te invit să citești mai jos și să descoperi care sunt cele mai importante caracteristici ale unui astfel de aparat.

Capacitatea

Primul lucru pe care ar trebui să-l ai în vedere este capacitatea fierbătorului de ouă. Mă refer aici la numărul de ouă pe care aparatul le poate fierbe într-o singură tură. Majoritatea fierbătoarelor pot fierbe simultan 6/7 ouă, ceea ce ar trebui să fie suficient pentru o familie obișnuită. Aici totul ține de nevoile tale. Dacă ești doar tu, găsești aparate ce au o capacitate de trei ouă, spre exemplu. Dacă familia este mai numeroasă, atunci poți opta pentru un model care poate fierbe mai multe ouă.

Opțiunile de fierbere

Un fierbător bun de ouă ar trebui să-ți ofere mai multe opțiuni pentru fierberea ouălor. Vorbesc bineînțeles despre consistența acestora! Aparatele pot să-ți ofere ouă fierte tari, medii sau moi, în funcție de preferințele tale.

Această setare se reglează de obicei din ajustarea nivelului de apă sau prin utilizarea timer-ului integrat, asta dacă modelul deține unul. Aparatele mai moderne au setări predefinite care îți pot oferi ouăle exact la consistența dorită, fără intervenția ta.

Timpul de fierbere

Este ideal să cumperi un aparat de fiert ouă rapid, care are un timp de încălzire și de fierbere cât mai mic. Astfel, te vei bucura de ouă fierte fără să aștepți prea mult, lucru extrem de important mai ales dimineața, atunci când timpul nostru este unul destul de limitat, mai ales dacă trebuie să plecăm la muncă.

Pentru a-ți face o idee, ouăle moi se fierb aproximativ 4 minute, cele medii timp de 6 minute, iar ouăle tari trebuiesc ținute în aparat între 8 și 10 minute, însă cel mai bine ar fi să citești indicațiile producătorului.

Puterea aparatului

Precum la fierbătoarele de apă, cele de ouă au o anumită putere exprimată în watti. Cu cât puterea este mai mare, cu atât aparatul va avea capacitatea de a se încălzi mai repede și mai eficient. Acest lucru se traduce într-un timp mai scăzut de gătit al ouălor și o capacitate mai bună de fierbere.

Funcțiile de siguranță

Este foarte important ca aparatul de fiert ouă pe care îl alegi să fie dotat și cu câteva funcții de siguranță. Cea mai comună și una dintre cele mai utile este funcția de protecție la supraîncălzire, anume cea care va opri automat aparatul dacă apa din interior se evaporă. Dacă acesta funcționează prea mult fără apă, fierbătorul se poate strica, ba chiar mai rău, poate să ia foc în cele mai nefericite scenarii. Deci această funcție este una pe care nu ar trebui să o omiți.

O altă funcție utilă este semnalul sonor la finalizarea programului. În primul rând funcția te ajută pe tine și îți permite să te miști, fără să trebuiască să stai tot timpul cu ochii pe ceas sau pe aparat. În plus, este utilă și pentru că te anunță când s-a finalizat programul setat, ceea ce înseamnă că aparatul nu va merge în gol.

Tot la capitolul funcții de siguranță putem introduce și indicatorul luminos pe care îl dețin majoritatea aparatelor pentru fiert ouă. Acel mic beculeț este foarte util, deoarece îți arată când aparatul funcționează sau când se oprește dintr-un motiv sau altul.

Panoul de comandă

Nu te gândi cu un fierbător de ouă va fi dotat cu cine știe ce panou de comandă. Majoritatea au unul mecanic, mai precis un buton pe care îl rotești sau pe care apeși. Sunt totuși modele mai sofisticate puțin, care au panouri de comandă digitale cu un mic ecran sau cu butoane tactile. Nu panoul în sine este important, ci ușurința în utilizare! Este recomandat să cumperi un dispozitiv care poate fi setat după bunul plac fără prea multe bătăi de cap.

Materialele și curățarea

Este destul de important ca aparatul să fie fabricat din materiale de calitate, ușor de curățat și durabile. Cel mai adesea aceste dispozitive conțin mult plastic sau oțel inoxidabil. Asigură-te că piesele aparatului se pot demonta ușor pentru o curățare simplă. De altfel, ar fi indicat să optezi pentru un fierbător de ouă care permite spălarea lui la o mașină de spălat vase, asta pentru a-ți simplifica munca.

Top aparate de fiert ouă - blogdecumparaturi.ro

Cum folosești un aparat de fiert ouă?

Nu este deloc complicat să folosești un aparat de fiert ouă, ba chiar avem de-a face cu un electrocasnic foarte ușor de utilizat. Totuși, dacă n-ai mai folosit unul până acum, vezi mai jos care sunt indicațiile generale:

  1. Scoate ouăle și lasă-le pe cât posibil la temperatura camerei pentru a preveni crăparea lor în timpul fierberii;
  2. Introdu apa în aparat, în funcție de consistența dorită. Aparatele de fiert ouă vin de regulă cu un recipient gradat pentru apă care îți va spune exact ce cantitate trebuie să pui, pentru ca ouăle să fie fierte după preferințe: moi, medii sau tari;
  3. Pune ouăle în suportul aparatului;
  4. Pornește fierbătorul de ouă. Fie îl bagi în priză, fie apeși pe buton ș.a.. Totul depinde de modelul pe care îl folosești;
  5. În acest moment aparatul va începe să fiarbă și va găti ouăle folosind aburul;
  6. Oprește aparatul atunci când ouăle sunt gata. Majoritatea aparatelor au un semnal sonor atunci când programul este finalizat. Sunt și modele care se opresc automat atunci când totul este gata;
  7. Scoate ouăle, apoi curăță fierbătorul conform indicațiilor date de către producător.

Avantajele unui fierbător de ouă

Multe persoane, inclusiv eu din când în când, fierb ouăle într-o oală. Este totul ok, însă mereu trebuie să fii cu ochii pe ele: să nu dea în foc, să nu depășească timpul, să nu se spargă etc. Ba mai mult, sunt șanse ca oul nici să nu aibă consistența pe care ne-o dorim la final. Mai sunt de asemenea persoane care fierb ouăle folosind un aparat de gătit cu aburi, însă procesul durează mult mai mult, deci nu este unul tocmai recomandat.

Aici intervine un aparat de fiert ouă. Acest mic dispozitiv este special conceput pentru așa ceva și oferă o serie de avantaje! În primul rând, dacă respecți instrucțiunile, ouăle vor fi fierte perfect de fiecare dată. De asemenea, procesul de fierbere este unul mult mai scurt decât în situația în care le fierbi la aragaz, de exemplu. Unde mai punem că nici nu trebuie să stai cu ochii pe el! Majoritatea modelelor te vor anunța când procesul este finalizat, iar cele mai performante vor opri chiar fierberea după timpul pe care tu l-ai setat.

Recomandări fierbătoare de ouă - blogdecumparaturi.ro

Fierbător de ouă ieftin – Soluția practică!

Din fericire aceste electrocasnice chiar nu sunt scumpe! Vei găsi multe modele de fierbătoare de ouă ieftine și bune din care vei putea alege. Cu doar câteva zeci de lei găsești modele care își vor face treaba fără probleme. Singura diferență față de modelele mai scumpe este dată de capacitatea de fierbere, dar și de funcțiile speciale, cum ar fi un panou de comandă digital de exemplu. Așadar, poți cumpăra fără probleme un fierbător ieftin de ouă, mai ales dacă vei vrea să-l utilizezi doar ocazional în regim casnic.

Recomandarea mea

Multe recomandări nu sunt de făcut, ci doar cele de bază. Alege un fierbător de ouă cu o capacitate care se mulează pe nevoile tale. Dacă ești singur sau sunteți doi, unul care fierbe 3/4 ouă ar fi suficient. Dacă vrei să fierbi mai multe ouă, atunci îți recomand un model cu o capacitate mai mare.

Te sfătuiesc să cumperi un fierbător de ouă care are în dotarea lui funcțiile de siguranță amintite în articol. De asemenea, este important ca aparatul să îți ofere posibilitatea de a seta modul de preparare al ouălor, iar timpul de fierbere să fie unul cât mai scurt. Pentru a vedea ce modele recomand, te invit să arunci o privire pe topul de la începutul articolului.

Întrebări frecvente

Ce este un fierbător de ouă?

Un fierbător de ouă este un aparat electrocasnic care utilizează abur pentru a găti ouăle, oferindu-ți control asupra modului în care acestea sunt fierte (moale, mediu sau tare). Aparatul simplifică procesul de fierbere a ouălor, fără a fi nevoie să le fierbi în apă pe aragaz.

Câte ouă poate fierbe un fierbător de ouă simultan?

Capacitatea unui fierbător de ouă variază de la 3 până la 12 ouă, în funcție de model. Cele mai comune modele pot fierbe 6-7 ouă simultan.

Cum știu când sunt gata ouăle în fierbător?

Majoritatea fierbătoarelor de ouă au un semnal sonor sau luminos care te anunță când ouăle sunt gata. Unele modele au funcție de oprire automată pentru a preveni supraîncălzirea.

Pot fierbe ouă la diferite consistențe în același timp?

În general, fierbătoarele de ouă nu pot fierbe ouă la consistențe diferite (moale, mediu sau tare) simultan. Totuși, poți scoate unele ouă mai devreme pentru a obține consistențe diferite, dar este nevoie de o ajustare atentă a timpului.

Cât timp durează fierberea ouălor într-un fierbător?

Timpul variază în funcție de preferințe: ouăle moi se fierb în aproximativ 5-7 minute, cele medii în 8-10 minute, iar ouăle tari în 12-15 minute. Acestea pot varia în funcție de modelul aparatului și de cantitatea de apă adăugată.

Videoclip informativ

Ți-a plăcut acest articol?

Alege numărul de stele și votează:

Notă: 5 / 5. Voturi: 11

Până acum nu sunt voturi. Fii primul care votează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.