Cel mai bun calorifer electric cu ulei

0
49
5
(55)

Când se apropie sezonul rece, căutăm mereu soluții pentru a ne încălzi locuințele. Una dintre cele mai bune și mai accesibile este utilizarea unui calorifer electric pe ulei. Aceste aparate foarte utile ne ajută să trecem mai simplu peste zilele friguroase, mai ales noi, cei care încă mai depindem de căldura oferită de către autorități sau cei din zonele rurale. Așadar, am scris un articol în care te voi învăța cum să alegi cel mai bun calorifer electric cu ulei. De asemenea, în rândurile de mai jos, vei găsi și un top cu modele pe care eu le recomand.

Calorifer electric TESY CB 3014 E01 R

Calorifer electric TESY CB 3014 E01 R

TESY CB 3014 E01 R este cel mai bun calorifer electric dacă ținem cont de numărul recenzii (peste 400), dar și de nota bună pe care a primit-o. Acest model este unul foarte puternic, de 3000 W și are în dotarea sa nu mai puțin de 14 elemenți.

Aparatul are trei trepte de putere și vine dotat cu un termostat reglabil. De asemenea, el oferă și multe alte beneficii, cum ar fi: indicator luminos, regulator pentru temperatură, protecție anti-îngheț, protecție supraîncălzirii, protecție împotriva răsturnării, funcționare silențioasă.

Calorifer electric cu ulei Rowenta Intensium BU2620F0

Calorifer electric cu ulei Rowenta Intensium BU2620F0

Un alt calorifer electric cu ulei de foarte bună calitate este Rowenta Intensium BU2620F0. Acest model oferă o putere de 2000 W și este dotat cu 9 elemenți, fiind ideal pentru încăperi de până la 25 metri pătrați. Este un calorifer silențios, dar și economic. Vine cu funcția ECO care te ajută să economisești până la 50% energie.

Modelul vine cu termostat ajustabil, trei trepte de putere, sistem cu dublă protecție pentru supraîncălzire, mâner integrat și roți, compartiment pentru depozitarea cablului, LED control și funcția de oprire automată.

Calorifer electric cu ulei Star-Light YOH11G

Calorifer electric cu ulei Star-Light YOH11G

Continuăm topul cu caloriferul electric Star-Light YOH11G, un model ieftin și bun, ce asigură o putere de 2500 W și care este dotat cu 11 elemenți. Acest aparat are 5 canale de ulei și vine cu un termostat de cameră reglabil.

Poți seta una dintre cele trei trepte de putere, are un indicator luminos de funcționare, dar și alte funcții utile. Printre acestea voi nota: siguranță la supraîncălzire, loc pentru stocarea cablului, roți pentru transport.

Calorifer electric Heinner HOH-Y11WB

Calorifer electric Heinner HOH-Y11WB

Heinner HOH-Y11WB este de asemenea un calorifer cu ulei electric destul de ieftin și care a primit multe recenzii pozitive. Modelul este foarte similar cu cel de mai sus: 11 elemenți și o putere bună de 2500 W.

Acest aparat vine dotat cu termostat reglabil, indicator luminos, protecție anti-răsturnare, protecție supraîncălzire, dar și cu roți și mâner pentru un transport facil.

Calorifer electric cu ulei Zass ZR 13 E

Calorifer electric cu ulei Zass ZR 13 E

Zass ZR 13 E este un calorifer cu ulei electric ideal pentru a încălzi suprafețe de până la 30 de mp. Acesta are o putere de 2600 W și 13 elemenți. Panoul de comandă este unul foarte simplu, având pe el variatorul de temperatură și selectorul de trepte pentru putere.

Aparatul a mai fost dotat și cu: mâner de transport, loc pentru depozitarea cablului, roți, siguranță și protecție pentru supraîncălzire, termostat reglabil.

Calorifer electric TESY CC 3012 E05 R

Calorifer electric TESY CC 3012 E05 R

Un alt model performant de la Tesy este CC 3012 E05 R. Acesta este unul puternic, de 3000 W, și care deține nu mai puțin de 13 elemenți. Aparatul este unul foarte sigur și care vine cu protecție anti-îngheț, cu protecție la supraîncălzire, dar și cu temperatură sigură la atingere pentru copii sau animale.

Vorbim despre un model dotat cu foarte multe funcții și caracteristici, printre care: termostat de siguranță, buton on/off, loc pentru stocarea cablului, roți pentru transport, indicator luminos, 3 trepte de putere.

Calorifere electrice la reducere – unde găsești?

Mai jos îți recomand, ca de obicei, unele dintre cele mai bune magazine online de unde poți cumpăra un calorifer electric. De cele mai multe ori, aceste magazine online au reduceri pentru produsele pe care le comercializează. Astfel, sunt șanse bune să prinzi o promoție chiar și pentru un calorifer electric.

Cum alegi cel mai bun calorifer electric cu ulei?

Caloriferul electric se alege ținând cont de câțiva factori. Mai jos vom vorbi despre fiecare caracteristică în parte pe care ar trebui să o ai în vedere atunci când dorești să cumperi un calorifer electric bun.

Puterea caloriferului

Primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere, cel puțin în opinia mea, este puterea caloriferului electric. Aceasta este măsurată în wați și este notată cu simbolul W. În funcție de puterea pe care o are caloriferul dorit, îți vei da seama practic cât de eficient este pentru a încălzi un anumit spațiu.

Pentru a-ți face o idee, un calorifer care are o putere de aproximativ 1000 – 1500 W, va fi suficient de puternic pentru a putea încălzi un dormitor sau o cameră de dimensiuni medii. Dacă camera în care vrei să-l amplasezi este mai mare, atunci va trebui, bineînțeles, să optezi pentru un model mai puternică.

Va trebui să ai în vedere și izolarea încăperii sua a casei. Dacă izolația este una slabă și se pierde multă căldură, atunci ar trebui să optezi preventiv pentru un calorifer cu o putere mai mare, indiferent de dimensiunea încăperii. Așa te vei asigura că aparatul va avea capacaitatea de a compensa pierderile de căldură din interior.

Numărul de elemenți

Exact precum caloriferele clasice, cele electrice pe ulei au mai mulți sau mai puțini elemenți. Aceștia sunt acele tuburi verticale prin care circulă agentul termic, în cazul nostru uleiul încălzit. Cu cât caloriferul are mai mulți elemenți, cu atât el va fi mai capabil să ofere căldură pe o suprafață mai mare.

Un calorifer care deține 8-10 elemenți este perfect pentru camerele de dimensiuni medii, care au cel mult 20 de metri pătrați. Dacă încăperea este mai mare, bineînțeles că trebuie să cumperi un aparat mai mare. Dacă este mai mică, te poți orienta către un calorifer cu mai puțini elemenți.

Un calorifer cu mulți elemenți distribuie de asemenea căldura într-un mod mai uniform și va avea implicit mai mult ulei, ceea ce înseamnă că va rămâne cald o perioadă mai lungă după ce acesta va fi oprit. Asta înseamnă că el va fi și mai eficient din punct de vedere energetic, ceea ce nu poate fi decât un mare plus.

Dimensiunea încăperii

Așa cum ți-ai dat seama din factorii de mai sus, caloriferul trebuie ales și în funcție de dimensiunea camerei în care va fi plasat. Acest lucru este strâns legat de puterea aparatului, dar și de numărul de elemenți.

Totuși, haide să dezvoltăm puțin. Imaginează-ți că vei cumpăra un calorifer mic și îl vei folosi într-o cameră mare. Acesta va încălzi aerul, însă cu siguranță nu va face față pe termen lung și nu va avea capacitatea să mențină o temperatură constantă. Pentru că aparatul va funcționa mult timp la capacitate maximă, consumul de curent va crește și el.

Sfatul meu este să citești indicațiile producătorului pentru fiecare model în parte. În fișa tehnică a produselor, va fi specificat cu siguranță care este suprafața maximă în care caloriferul poate fi folosit corect. Cu alte cuvinte, îți recomand să măsori încăperea, apoi să alegi un calorifer care poate face față fără probleme în interiorul ei.

Cel mai bun calorifer electric cu ulei - blogdecumparaturi.ro

Consumul de curent

Știm bine cu toții că un calorifer electric consumă destul de mult curent, mai ales dacă avem de-a face cu un model puternic. Asigură-te astfel că vei cumpăra un calorifer eficient energetic. Caută modelele care au un consum mic de energie și care vin dotate cu funcții în acest sens: oprire automată, funcția eco, termostat reglabil ș.a.

Siguranța

Un calorifer electric bun va fi dotat și cu funcții de siguranță. Să nu uităm că este un dispozitiv care poate fi periculos. În interiorul lui circulă ulei fierbinte, el se încinge, iar toate astea pot duce la accidentări. Așadar, siguranța este esențială, mai ales dacă ai copii sau animale de companie. În acest sens, poți alege modele care vin cu următoarele funcții: oprire automată la răsturnare, protecție pentru supraîncălzire, mânere reci.

Funcțiile caloriferului

Cele mai bune calorifere electrice vor fi mereu dotate cu multe funcții moderne și care pot fi cu adevărat utile. Prima care îmi vine în minte este termostatul reglabil. Acesta îți permite să setezi o anumită temperatură pe care o dorești în cameră. Timer-ul (sau cronometrul) este o altă funcție utilă. Cu ajutorul ei poți seta caloriferul să pornească sau să oprească după un anumit interval de timp. De asemenea, consider că și funcția de selecție a treptelor de putere este una foarte utilă. Folosind-o, poți seta nivelul de căldură emanată de către calorifer.

Zgomotul produs

Nu în ultimul rând, ar trebui să știi că unele calorifere electrice pot fi destul de zgomotoase. Acest lucru nu este tocmai plăcut, mai ales dacă vei folosi aparatul în camera în care dormi. Îți recomand așadar să cumperi un calorifer care are un nivel de decibeli cât mai mic! Caloriferele moderne și de calitate sunt fără îndoială silențioase și pot fi utilizate fără probleme chiar și în dormitor.

Mobilitatea

Pentru că un calorifer electric nu este de sine stătător și îl poți muta din cameră în cameră, este foarte important ca acesta să fie dotat cu roți pentru transport, dar și cu mâner. Sunt suficiente două roți, dar asigură-te că ele sunt mobile și aparatul nu este greu de transportat.

Top cele mai bune calorifere electrice cu ulei - blogdecumparaturi.ro

Ce este și cum funcționează un calorifer electric pe ulei?

Un calorifer electric cu ulei este printre cele mai comune aparate utilizate pentru încălzirea casei. Mai sunt convectoarele electrice, aerotermele, radiatoarele electrice, panourile radiante sau chiar șemineele electrice. Totuși, caloriferele electrice sunt apreciate de către utilizatori.

Aceste aparate de încălzire sunt umplute practic cu un ulei special care este încălzit cu ajutorul unei rezistențe electrice. Imediat ce uleiul este încălzit, acesta va radia practic căldură în exterior, circulând prin elemenții caloriferului, încălzind astfel și aerul din încăperea în care este amplasat.

Avantajele și dezavantajele utilizării unui calorifer electric

Precum în cazul oricărui alt produs din lumea asta, și caloriferele electrice au avantajele lor, dar bineînțeles și dezavantaje. Vezi mai jos care sunt acestea.

AVANTAJE:

  • Caloriferul electric cu ulei încălzește uniform camera și pe termen lung. Chiar dacă îl oprești, uleiul din interior mai rămâne cald o perioadă bună de timp și emană în continuare căldură;
  • Caloriferele electrice sunt de regulă mai silențioase decât alte aparate, spre exemplu cele care folosesc ventilatoare pentru distribuția aerului cald;
  • Pentru că aceste dispozitive rețin căldura și o păstrează, ele sunt implicit și mai eficiente din punct de vedere energetic, deoarece nu trebuie să funcționeze continuu;
  • Este o opțiune bună de încălzire, mai ales în zonele rurale, dar și în apartamentele unde nu este montată o centrală termică;
  • Majoritatea caloriferelor electrice vin dotate cu multe funcții de siguranță.

DEZAVANTAJE:

  • Un calorifer electric poate usca aerul din încăpere. De aceea, ar fi recomandat să utilizezi și un umidificator de cameră bun;
  • Caloriferele electrice de dimensiuni mari pot ocupa destul de mult spațiu în încăpere;
  • Dacă ai nevoie de un calorifer mare, acesta va fi destul de greu de transportat.

Calorifere electrice ieftine și bune

Probabil te întrebi dacă poți achiziționa un calorifer electric ieftin și dacă merită acest lucru. Ei bine, da! Există foarte multe calorifere cu ulei ieftine, dar care sunt foarte bune. Găsești pe piață modele de la Heinner, Star-Light și nu numai care costă până în 250 lei și care își vor fi eficiente pentru încălzirea locuinței tale. Ține cont însă de faptul că un calorifer ieftin nu va avea multe funcții moderne și cel mai probabil nu va fi nici prea puternic. Totuși, nu este nicio problemă să cumperi un calorifer mai ieftin. Sfatul meu este să citești recenziile celor care deja l-au cumpărat și utilizat, iar așa îți vei da seama dacă merită sau nu achiziția.

Recomandarea mea

Eu am folosit în trecut un calorifer electric și chiar cred că este un produse ce merită achiziționat. Acesta încălzește destul de repede o cameră și o face foarte bine. Atunci când vrei să cumperi un astfel de aparat, recomand prima dată să ții cont de suprafața camerei, implicit de puterea și numărul de elemenți ai caloriferului. Odată ce ai stabilit nevoia de încălzire pe care o ai, te poți orienta către celelalte aspecte. Aici mă refer la funcțiile de siguranță, care ar trebui să fie nelipsite, la mobilitatea caloriferului, dar și la consumul de curent.

Întrebări frecvente

Este sigur să folosesc un calorifer electric cu ulei?

Da, caloriferele cu ulei sunt considerate sigure, deoarece suprafețele lor exterioare nu se încălzesc la temperaturi foarte ridicate. De asemenea, multe modele au funcții de protecție, precum oprirea automată în caz de supraîncălzire sau răsturnare

Cât de repede încălzește un calorifer electric cu ulei o cameră?

Caloriferele electrice cu ulei necesită mai mult timp pentru a încălzi complet o cameră, deoarece uleiul trebuie să se încălzească treptat. Totuși, odată ce este încălzit, oferă o căldură constantă și de lungă durată.

Pot lăsa caloriferul cu ulei pornit peste noapte?

Da, multe calorifere cu ulei sunt dotate cu funcții de siguranță, cum ar fi protecția la supraîncălzire, care le face sigure pentru utilizarea pe termen lung, inclusiv peste noapte. Totuși, este recomandat să te asiguri că modelul ales are aceste funcții.

Care este durata de viață a unui calorifer cu ulei?

Cu o întreținere corespunzătoare, un calorifer electric cu ulei poate funcționa eficient timp de mai mulți ani. Aceste dispozitive nu necesită schimbarea uleiului, deoarece acesta nu se evaporă și nu se consumă în timp.

Este necesar să schimb uleiul din calorifer?

Nu, uleiul din caloriferele electrice este etanș și nu necesită înlocuire. Acesta nu se consumă și nu se evaporă, asigurând o utilizare îndelungată fără întreținere suplimentară.

Videoclip informativ

Ți-a plăcut acest articol?

Alege numărul de stele și votează:

Notă: 5 / 5. Voturi: 55

Până acum nu sunt voturi. Fii primul care votează!

Articolul precedentCel mai bun difuzor de aromaterapie
Articolul următorCea mai bună aerotermă
Cu peste 10 ani de experiență în marketing și o pasiune pentru tehnologie, sunt mereu conectat la cele mai noi tendințe din industrie. Îmi place să explorez și să analizez produse inovatoare, scriind recenzii detaliate și ghiduri practice care îi ajută pe cititori să ia cele mai bune decizii de cumpărare. Fie că e vorba de cele mai noi gadgeturi sau de soluții practice pentru viața de zi cu zi, îmi dedic timpul pentru a oferi informații relevante și utile celor care caută să facă alegeri informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.